sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Spectacolul minţii: muzică, voce, terapie [Ligiana M. PETRE]

Tocmai a apărut revista ArtTE - Revista de terapii creativ-expresive şi dezvoltare personală unificatoare, în care a fost publicată recenzia pe care am scris-o pentru cartea Ligianei PETRE, Spectacolul minţii, din care reproduc şi aici un fragment:

Psihicul: simfonia sublimă
Există poveşti de demult care spun că odinioară, cu foarte mult timp în urmă, oamenii locuiau în peşteri. Şi mai există o istorie, nu chiar atât de veche, care povesteşte cum a evoluat omul în relaţie cu focul (cunoaşterii) de la vederea umbrelor de pe pereţii peşterii şi până la înţelegerea rolului central al soarelui pentru existenţa lui (deşi, la un moment dat, ceva mai târziu, a aflat că nici măcar soarele nu era, de fapt, centrul universului).

Omul poate închide ochii şi poate să-i ţină închişi oricât de mult vrea să se menţină în ne(con)ştiinţă. Dar, chiar şi atunci când era înlănţuit cu spatele către cunoaştere şi cu faţa către misterul întunericului rupestru, nu putea să îşi acopere şi urechile, aşa că sunetele puteau ajunge la el. Acesta este lucrul care mă face să afirm că evoluţia omului către revelaţia de sine nu a început la vederea umbrelor de pe peretele peşterii, ci la auzirea zgomotelor din noaptea peşterii, zgomote care, unindu-se şi amestecându-se, au dus la crearea primelor simfonii, splendide şi desăvârşite, la crearea muzicii. Pentru că, nu-i aşa, muzica nu este altceva decât o „formă specială de sunet. Ea […] cuprinde, la nivelul matricei sale vibratorii, un sistem de ritmuri, relaţii, proporţii şi armonii care există pretutindeni în lumea naturală şi în cea creată de om – de la mişcarea planetelor în jurul soarelui, până la creşterea celulelor şi a plantelor, la numerele şi proporţiile sacre ale miturilor şi religiilor străvechi, la artă, arhitectură şi matematică”.
[...]
Pentru a citit toată recenzia, vă invit să vizitaţi pagina revistei, aceasta fiind disponibilă on-line, în mod gratuit:

luni, 10 noiembrie 2014

Dar cu dragoste pentru cei dragi…

Fii, pentru o zi, Moş Crăciun: participă la un atelier creativ-experienţial despre puterea de A DĂRUI şi curajul de A PRIMI!
Fii, pentru o zi, Moş Crăciun: participă la un atelier creativ-experienţial despre puterea de A DĂRUI şi curajul de A PRIMI!

Atunci când erai copil, cu siguranţă că îl aşteptai cu nerăbdare pe Moş Crăciun, cel care aducea cadouri sub brad şi bucurie în ochii tuturor. Deşi acum te-ai făcut mare, cu siguranţă că tot îl mai aştepţi, cu multă curiozitate, să vezi ce-ţi va mai aduce. Ceea ce s-a schimbat sunt, cel mai probabil, propriile tale aşteptări.
Aşa că te invităm să descoperi ce (mai) înseamnă pentru tine sărbătoarea de Crăciun, ce te face să oferi anumite cadouri ACELOR persoane din viaţa ta şi ce te aştepţi, la rândul tău, să primeşti. Te invităm la un atelier creativ-experienţial, să creezi – cu mâinile, îndemânarea şi creativitatea ta – un cadou (sau mai multe) pentru cei care sunt aproape de sufletul tău şi, totodată, să (re)descoperi imensul potenţial pe care-l ai pentru a-i face fericiţi pe cei din jur, contribuind astfel la propria stare de bine…

Vino să creezi un DAR cu dragoste pentru cei dragi… dar şi DAR de dragoste pentru tine însuţi, pentru că atunci când le oferi celorlalţi ofrande de trăiri pozitive, aşa cum se întâmplă atât de mult în perioada Sărbătorilor de Iarnă, îţi oferi, totodată, şi ţie, starea cu clinchet de sărbătoare.

Intră, alături de noi, în spiritul Crăciunului şi vei avea parte de mai multe surprize, toate plăcute!

Pentru înscriere, trimite un mail până la data de 10.12.2014, pe adresa diana@psiart.ro,
în care să ne spui care este principala calitate ce te recomandă să dăruieşti şi tu, la fel ca Moş Crăciun.

Locurile sunt limitate. Grăbeşte-te să te înscrii!

Unde: Prăvălia Părinţilor (Bd. Unirii nr. 73, bloc G3, sc. 2, et. 3, ap. 41 – zona Piaţa Alba Iulia)
Cât: 69 RON
Când: Sâmbătă, 13.12.2014, orele 10:00-15:00, cu pauza de cafea

Ajutoarele lui Moş Crăciun:
Radu Filip - Psiholog specializat în consiliere psihologică şi psihoterapie centrată pe adult-copil-cuplu-familie, cu competenţe în psihoterapia experienţială a unificării, psihoterapia cuplului şi a familiei, dezvoltare personală individuală şi de grup; membru de onoare al Asociaţiei PsiArt

Diana Dobîndă - Vicepreşedinte Asociaţia PsiArt, studentă la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Bucureşti şi pasionată de handmade

marți, 7 octombrie 2014

Ce rămâne din iubire când zboară fluturii din stomac

Grup de dezvoltare personală şi terapie de cuplu

Se spune că iubirea durează doar trei ani. O relaţie de cuplu poate dura, însă, mai mult decât atât. Deţin, oare, cei care rezistă pe baricadele iubirii vreun secret anume, ştiu ei vreun lucru pe care nu-l ştiu ceilalţi?
 
Fie că relaţia ta se află într-un impas, fie că vrei să afli mai multe despre ce presupune o relaţie de cuplu care trece testul timpului, dar şi încercările pe care le presupune punerea de comun acord a trăsăturilor de personalitate distincte ale fiecăruia dintre cei doi membri ai cuplului, te invit la o serie de întâlniri în cadrul cărora vom discuta despre aspecte cum sunt jocurile psihologice şi rolurile pe care şi le asumă fiecare în relaţie, nevoile pe care le are şi modul în care se raportează la partenerul de cuplu, felul în care comunică şi strategiile de rezolvare a conflictelor. Iar toate acestea vor fi teoretice doar într-o foarte mică măsură, ele urmând a fi abordate prin aplicaţii practice şi concrete.

Înscrierea se face prin programarea unei şedinţe individuale preliminare – la numărul de telefon 0723 360 019 –, în cadrul căreia vom explora modul în care aşteptările şi nevoile personale se potrivesc cu tematica acestui grup de dezvoltare personală.

Şedinţa preliminară este gratuită.

Te invit la o întâlnire ca să te cunoşti mai bine!

Cum: 6 întâlniri de câte 3 ore, pe parcursul a şase săptămâni succesive.
Când: În fiecare miercuri, în perioada 05.11-10.12.2014, între orele 18:00-21:00.
Unde: Prăvălia părinţilor – Bd. Unirii nr. 73, bloc G3, sc. 2, et. 3, ap. 41 (zona Piaţa Alba Iulia).
Cât: 400 RON (Achitarea tarifului se poate face atât integral, cât şi fracţionat, urmând a se discuta cu fiecare participant în şedinţa preliminară).
Cine: Radu FILIP - consilier psihologic şi psihoterapeut specializat în consiliere şi psihoterapie experienţială unificatoare centrată pe adult-copil-cuplu-familie, cu competenţe în psihoterapia experienţială a unificării, psihoterapia cuplului şi a familiei, dezvoltare personală individuală şi de grup.

luni, 8 septembrie 2014

ANALIZA GENOGRAMEI – Cum ne este influenţată viaţa de către membrii familiei


Se spune uneori că viaţa ne este controlată de alţii: de la părinţi şi până la astre. Poate că tu crezi asta, poate că nu. Ce este sigur, însă, este faptul că întreaga ta existenţă este influenţată de familia din care faci parte. Şi nu mă refer doar la părinţi, pentru că probabil că ştiai deja foarte bine acest lucru, ci şi la ceilalţi membri mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi... uneori chiar cu câteva generaţii mai îndepărtaţi...

Tocmai de aceea te invit să ne întâlnim pe parcursul a trei şedinţe pentru a-ţi analiza genograma – cea pe care s-ar putea să o mai ştii sub denumirea de arbore genealogic, diferenţa esenţială dintre cele două fiind componenta psihologică pe care se concentrează prima şi faptul că resursele necesare pentru elaborarea arborelui genealogic sunt materiale, pe când cele pentru genogramă sunt, în special, afective – şi pentru a înţelege în ce fel îţi influenţează familia personalitatea, deciziile şi întregul parcurs în viaţă, cel mai adesea fără ca măcar să îţi dai seama de acest lucru.

Profită şi fă-ţi o programare până la sfârşitul acestei luni şi vei plăti doar tariful pentru o şedinţă de psihoterapie pentru toate cele trei şedinţe necesare pentru analiza genogramei.

Tot ce ai de făcut pentru programarea unei întâlniri este să suni la 0723.360.019 sau să scrii un mail la radufilip@yahoo.com.

Cum: Trei întâlniri, pe parcursul a trei săptămâni succesive.
Unde: Prăvălia părinţilor.
Cât: 90 RON (3 şedinţe de analiză a genogramei la preţul unei singure şedinţe de psihoterapie).
Cine: Radu FILIP (Consilier psihologic şi psihoterapeut).

joi, 26 iunie 2014

Dansaţi, vă rog?

Atelier de dans-terapie
Ne naştem cu posibilităţi de deplasare limitate. Descoperim, însă, foarte curând, că ne putem rostogoli, că putem merge de-a buşilea, şi, apoi, că ne putem ridica şi că ne putem sprijini de cei şi cele apropiate, fie ei oameni, fie ele obiecte... După ce ne sprijinim o vreme, devenim capabili să mergem singuri, devenim independenţi şi pornim să explorăm şi să cucerim lumea!

Mersul şi celelalte mişcări devin, însă, după ce ajungem să le stăpânim, atât de automatizate încât uităm de ele. Explorăm foarte mult universul înconjurător, cel din afară, dar uneori uităm să explorăm lumea interioară şi templul sufletului nostru, corpul.

Tocmai de aceea, îţi propunem să îţi aminteşti de tine şi de corpul tău într-un exerciţiu creativ de autoexplorare. Nu cred că, participând la atelier, o să reuşeşti să zbori, aşa cum ar fi firesc să se întâmple în evoluţia ascendentă a deplasării şi a mişcării, dar te asigurăm că îţi vei regăsi propriul ritm şi vei dansa aşa cum nu ai făcut-o niciodată până acum!

Pentru înscriere, trimite un mail până la data de 24 iulie 2014, pe adresa radufilip@yahoo.com, în care să ne spui ce te-a motivat să te înscrii.

Acest atelier are un număr limitat de locuri. Grăbeşte-te să te înscrii!

Unde: Prăvălia părinţilor (Bd. Unirii 73, bloc G3, sc. 2, et. 3, ap. 41)
Cât: 30 RON
Când: Sâmbătă, 26 iulie 2014, 11:00-14:00
Traineri:
psihoterapeut Radu Filip
psihoterapeut Flavia Cardaş

vineri, 13 iunie 2014

Coincidentia oppositorum – integrarea contrariilor (2)

Atelier de exersare creativă a comunicării interpersonale


Sus şi jos. Stânga, dreapta. Înainte şi înapoi. Trecut, viitor. Noapte şi zi. Lumină şi întuneric. Umbră şi penumbră. Bine şi rău. Proiecţie, introiecţie. Masculin, feminin. Yin, yang...

Eşti unul dintre cei care consideră că aparţine exclusiv unuia dintre termenii perechilor de mai sus? Ai tendinţa de a te agăţa, într-un mod exagerat, de vreunul dintre aceste concepte? Sunt toate acestea, pentru tine, contrarii sau complementare? Sunt ele conflictuale sau conlucreză pentru (re)crearea echilibrului?

Dacă ţi-ai pus şi tu aceste întrebări, atunci te invit la un atelier în cadrul căruia vom explora într-un mod inedit şi creativ modul în care contrariile (sau „complementariile”) pot comunica pentru realizarea unui scop unic şi unitar, fără a fi unilateral şi exclusivist.

Pentru înscriere, trimite un mail până la data de 19 iunie 2014, pe adresa radufilip@yahoo.com, în care să spui ce te-a motivat să te înscrii.

Acest atelier are un număr limitat de locuri. Grăbeşte-te să te înscrii!

Unde: Prăvălia părinţilor (Bd. Unirii 73, bloc G3, sc. 2, et. 3, ap. 41)
Cât: Doar 10 lei (care vor fi utilizaţi pentru achiziţionarea unor materiale necesare pentru desfăşurarea atelierului)
Când: Sâmbătă, 21 iunie 2014, 11:00-14:00
Trainer: Radu Filip

joi, 12 iunie 2014

Pictură, film, dans şi fractali: modalităţi diferite de acces către suflet (2)


Aşa cum v-am promis, iată şi impresiile de la celelalte două ateliere.

Invitaţie la dans: (Te) accepţi?
Trainer:
psiholog Flavia CARDAŞ
Sunet. Slab ca o şoaptă. Simţi o vibraţie interioară uşoară. În degetul mare de la picior. Îl mişti. Îl simţi. Îl conştientizezi. Degetul mare de la picior există. Vibraţia uşoară se extinde fremătătoare şi spre celelalte degete şi spre toată talpa piciorului. Se transformă încet-încet în ritm. Talpa tresaltă sub impulsul generat de accentuarea periodică a tempoului. Mişcarea tălpii antrenează firesc gleznele, gambele şi genunchii. Urcă spre coapse, spre pulpe, trece de şezut şi ajunge la abdomen. Spatele, pieptul şi umerii se se alătură mişcării din ce în ce mai ample. Mâinile par să se transforme în aripi ce pot să te înalţe pe acordurile muzicii, iar gâtul şi capul vin să te întregească şi să menţină direcţia: sus. Mereu mai sus, dar, în acelaşi timp, cu tălpile ferm ancorate într-un echilibru dinamic. Ritmul curge acum prin tot corpul. Te mişti. Exişti. Întreg. Complet. Plenar.

Iar acum, pentru că întregul tău trup şi-a amintit cum este să existe, lasă emoţia interioară generată de ritmul exterior al muzicii să te poarte către găsirea propriului ritm. Ritmul tău interior. Ar putea fi acelaşi cu cel al muzicii sau ar putea să fie diferit. Explorează. Descoperă ritmul celor de alături şi încearcă să îl urmezi. Acum sunteţi înlănţuiţi şi aveţi toţi acelaşi ritm. Cum te simţi acum, când corpul s-a extins într-o mişcare de grup? Cum e să fii la fel cu ceilalţi. Dar dacă aţi rămâne în continuare înlănţuiţi şi v-aţi mişca fiecare în propriul ritm? Unitate în diversitate. Este geu să fii parte dintr-un tot şi să fii, în acelaşi timp, un atom liber şi independent? Crezi că poţi face faţă sau simţi că te diluezi în mişcarea browniană a masei de oameni? Sau te simţi, poate, singur, neînţeles şi exlus? Descoperă! Descoperă-te!

Pentru că tocmai aceasta a reprezentat acest atelier. A fost un atelier de autodesoperire, fără prea multe cuvinte şi cu foarte multă mişcare. Un atelier despre bucuria (re)descoperirii propriului corp – şi, in extenso, a propriului suflet –,  precum şi folosirea lui completă, spre deosebire de viaţa cotidiană, când suntem destul de puţin conştienţi de el, când suntem imobili şi inamovibili. Un atelier despre exprimare şi despre echilibrarea energiei interioare. Un atelier la care, dacă aş fi invitat, m-aş duce şi mâine, din nou.

Fractalii – „matematica” universului interior
Trainer:
psihoterapeut drd. Mădălina VOICU
Pentru cei care nu ştiu ce sunt fractalii, pot să vă spun că aceştia sunt, de fapt, în cazul acesta, nişte planşe cu imagini oarecum abstracte care, la prima vedere, dacă doar le-ai privi cu ochiul obiectiv, nu ar face prea mult sens. Şi tocmai aceasta este marea lor calitate din punct de vedere terapeutic, privitorul putând, în funcţie de mesajul pe care terapeutul îl transmite prin instructaj, să aibă acces la straturi profunde ale propriului psihic şi să extragă de-acolo anumite elemente şi sensuri care sunt foarte importante pentru el în momentul prezent şi care sunt în acord şi cu aspectele pe care le urmăreşte terapeutul pentru şedinţa respectivă.

Fractalii permit şi stimulează, astfel, imersiunea în străfunduri rareori sondate ale psihicului şi selectarea de acolo a informaţiilor şi a resurselor care, după ce vor fi fost proiectate, vor fi ulterior conştientizate, resemnificate şi, în cele din urmă, restructurate. Toate aceste lucruri nu se întâmplă, evident, în cadrul unui singur atelier de două ore. Acesta poate fi, însă, elementul declanşator pentru a ajunge, mai târziu, după ce vei fi lucrat mai mult sau mai puţin asupra lui, în funcţie de importanţa materialului, dar şi de propria ta personalitate, la un nivel superior de echilibru şi de adaptare.

Această tehnică presupune să mergi de la imaginaţie la imagine, de la imagine la emoţie, de la emoţie de la intuiţie şi apoi la conştientizare, resemnificare, restructurare. Îţi permite, de asemenea, libertatea de a exprima plenar, coborând cât mai multe dintre barierele cognitive tradiţionale, raţionalizatoare şi evaluatoare. Îţi permite să exprimi emoţii şi sentimente pe care nu le înţelegi, încă, pentru ca, mai târziu, să descoperi care este sensul şi rostul lor.

Iar pentru cei care cred că tehnica poate fi prea liberă şi cu riscul prea mare de disipare, o să vă împărtăşesc, din nou, un aspect personal din cadrul atelierului: eu împreună cu o altă participantă am ales aceeaşi planşă şi am realizat asociaţii similare cu privire la ea, asociaţii care nu aveau legătură cu imaginea propriu-zisă. Asociaţiile erau similare, evident, doar din punctul de vedere al temelor – copilărie, casă, libertate -, dar erau distincte din punctul de vedere al detaliilor, pentru că erau filtrate de propria noastră personalitate şi poveştile de viaţă ale fiecăruia.

Una peste alta, a fost un atelier foarte bine condus şi o invitaţie la exprimarea de sine liberă şi necenzurată; sau cât mai puţin cenzurată. Aşa cum au fost, probabil, şi celelalte ateliere la care, din păcate nu am putut ajunge. Dar nu îmi pare rău pentru că ştiu că vor mai urma şi altele, la următorul eveniment...

 

luni, 26 mai 2014

Pictură, film, dans şi fractali: modalităţi diferite de acces către suflet (1)

Weekend-ul acesta s-a desfăşurat a şasea ediţie a Zilelor Dezvoltării Personale Unificatoare, eveniment organizat în fiecare an de Societatea de Psihoterapie Experienţială Română şi de Institutul S.P.E.R. Am avut onoarea şi plăcerea de a fi invitat şi eu, iar acest lucru m-a făcut să termin încă o săptămână – sau, poate, să încep o alta – fiind mult mai aproape de mine, mult mai în contact cu mine însumi, lucru de care puţini dintre noi se mai bucură astăzi, în cursa frenetică către o fericire iluzorie (sau prinşi în cursa unor false promisiuni, care nu ne mai permit să vedem ceea ce deja avem).
Nu este, bineînţeles, prima oară când particip la acest eveniment, dar mă bucur mereu să revin, fie şi numai pentru faptul că astfel de evenimente îmi amintesc care au fost motivele pentru care mi-am dorit să devin psiholog şi care sunt motivele pentru care îmi place în continuare această profesie.
Evenimentul a cuprins 12 ateliere sâmbătă şi 6 duminică. Deşi diferite, prin faptul că foloseau tehnici diverse, toate aveau, în esenţă, acelaşi scop, acela de a aminti participanţilor cum este cu vieţuirea experienţialistă la timpul aici şi acum.
Am participat la mai multe dintre ateliere, la unele pe care le-am ales eu, la altele care m-au ales ele pe mine – într-un mod mai mult sau mai puţin inedit – iar în cele ce urmează o să împărtăşesc cu voi câteva impresii de la patru dintre ele, cu regretul, singurul, că a trebuit să le aleg pe unele în defavoarea celorlalte şi că nu am putut să mă multiplic şi să particip la toate la care aş fi vrut. Asta înseamnă, oare, că este un singur regret sau sunt mai multe...?

Pictează despre tine. Workshop de art-terapie
Trainer: psihoterapeut şi artist plastic Lect. univ. dr. Mihaela ŞCHIOPU
Atenţie! Foarte multe cartoane, hârtii colorate, ziare, reviste, creioane colorate, carioci, vopseluri de diverse tipuri şi consistenţe, pensule, foarfece, lipici şi foarte multă libertate pot duce la efecte foarte creative şi, ulterior, la revelaţii şi restructurări importante referitoare la propria persoană.
Provocarea acestui atelier a constat în a privi în profunzimile propriului suflet (aveai asigurată şi oglinda necesară) şi a creea, folosind oricare dintre materialele enumerate mai sus (şi altele pe care se prea poate să le fi uitat), cartea propriei vieţi, cu ceea ce considera fiecare dintre participanţi că a fost, că este şi că va fi, poate, important pentru el şi pentru existenţa lui. Iar rezultatul a fost o „bibliotecă” diversă şi fascinantă: erau tratate academice şi cărţi de poveşti, erau cărţi frumos colorate şi tomuri care nu aveau nicio poză, cărţi care se citeau aşa cum se citeşte fiecare carte, dar şi cărţi care se citesc de la sfârşit către început, cărţi pe care le poate citi oricine şi altele care erau bine ferecate, cărţi de aventuri, de dragoste, de război, de poezii, de poveşti...
Dar, oricât de interesant ar fi să vă povestesc măcar despre unele dintre aceste cărţi, confidenţialitatea, care este una dintre condiţiile obligatorii ale fiecăruia dintre aceste ateliere, nu îmi permite să dezvălui decât generalităţi aşa cum sunt cele de mai sus. Dar, dacă veţi participa la vreunul dintre următoarele evenimente, atunci veţi putea să citiţi voi singuri, pe viu, vreunul dintre volumele de mai sus sau altele similare.
Pot însă să vă spun o frântură din experienţa mea şi să vă împărtăşesc că, deşi iniţial m-am gândit că instructajul a fost, poate, puţin cam general, mă gândesc acum, dacă stau strâmb şi judec drept, că nu a fost, totuşi, deloc întâmplător faptul că am ales să mă exprim creativ tocmai în legătură cu o temă psihologică personală care este foarte importantă, foarte profundă şi, mai ales, extrem de actuală pentru mine. Şi, în plus, deşi nu am discutat şi despre ceea ce am realizat eu, am înţeles singur semnificaţia şi semnificativitatea produselor pe care le-a materializat imaginaţia şi creativitatea mea.

Cinematerapia sau puterea alchimică a filmului
Trainer: psihoterapeut drd. Sorina Daniela DUMITRACHE
Iar acum, printr-un travelling al camerei, trecem de la carte la film, aşa cum se întâmplă adesea şi în realitate. Nu vorbesc despre mişcarea cursivă şi lentă a camerei (când e vreodată, în viaţă, atât de simplu şi de lin?), ci despre adaptările pentru marele ecran ale marilor aventuri descrise în cărţi.
Dacă vă imaginaţi că ni s-a cerut să realizăm noi înşine un film, o să vă dezamăgesc şi o să vă spun că nu a fost aşa. Dacă vă imaginaţi că ne-am uitat noi la un film o să fiu nevoit să vă contrazic din nou. Însă, de data aceasta, doar pe jumătate. Pentru că am vizionat, într-adevăr un film, dar nu a fost DOAR atât. Instructajul cerea să ne uităm la acel film încercând să ne accesăm starea de martor şi să privim, astfel, proiecţia din ambele ipostaze: atât ceea ce se petrecea pe ecran, cât şi ce se întâmpla în noi în timp ce decodificam mesajele transmise; atât imaginile care erau proiectate pe ecran, cât şi propriile noastre proiecţii care se infiltrau şi îmbogăţeau (sau nu) sensul şi semnificaţia.
Era un film despre singurătate. Şi despre răceală (Cold - 2013). Despre mai mulţi oameni şi despre modul în care îşi influenţau viaţa unul celuilalt, chiar dacă nu se cunoşteau. Dar, dincolo de asta, mesajul central al filmului a fost, pentru mine, că, chiar şi atunci când eşti foarte trist şi te simţi extrem de singur, nu eşti, de fapt, aşa, pentru că inevitabil îi vei atinge pe alţii cu ceea ce faci, iar ceilalţi te vor atinge pe tine. În moduri subtile şi neaşteptate.
Dar, dincolo de instructaj şi dincolo de subiectul filmului, partea cu adevărat importantă a atelierului au fost discuţiile ghidate terapeutic care au urmat vizionării peliculei, cele care relevau şi dezvăluiau mult dincolo de efectele imediate pe care le-ar fi putut avea vederea în alt cadru a aceluiaşi film. Acestea, însă, sunt mult mai nuanţate şi mult mai personale decât redarea subiectului filmului, drept care nu vor fi prezentate aici. Ceea ce se poate spune este că atât filmul, cât şi atelierul în ansamblu au avut efecte foarte profunde pentru participanţi. Aşa că, dacă vreţi să vedeţi un film fără efecte speciale, dar cu foarte multe sentimente şi plin de emoţie, vă sugerez să îl căutaţi şi să îl vedeţi. Sunt sigur că va fi o experienţă deosebită, chiar dacă nu veţi beneficia şi de partea de psihoterapie din cadrul atelierului.

Cum nu vreau să fie foarte lung acest articol, mă voi limita, deocamdată, doar la primele două ateliere, dar vor urma, curând, impresii şi despre celelalte: „Invitaţie la dans” şi „Fractalii – «matematica» universului interior”.

Dacă am reuşit să vă stârnesc curiozitatea, fiţi pe fază pentru continuare!

miercuri, 30 aprilie 2014

Experinţa sinuciderii – de la cel care pleacă la cei care rămân [Iuliana E. MOLNAR]

Draga mea, scumpa mea, iubita mea,
Îmi pare foarte rău că îţi fac asta. Nici nu ştiu ce să îţi spun şi am ochii plini de lacrimi. Îmi pare atât de rău că te las, că trebuie să te las. Îmi pare enorm de rău că trebuie să fac asta. Viaţa mea parcă nu mai are niciun rost. M-am gândit mult la mine, la tine, la noi şi nu mai am puterea să fac nimic. Ştiu că m-ai tot întrebat ce am păţit, ai văzut că parcă nu mai sunt eu cel care eram înainte. Şi ai dreptate, viaţa mea nu mai e la fel. Sunt multe probleme peste care nu pot să trec. Multe regrete cu care nu mai pot să trăiesc. Ieri, când te-am văzut aşa fericită şi zâmbitoare, mi-am zis că a venit momentul, că aşa vreau să te păstrez în sufletul meu: zâmbitoare, cu râsul tău cristalin. Mult prea multe probleme cu care nu mă mai descurc. M-am tot gândit cum să fac, dar nu am găsit absolut nicio soluţie. [...]
Scumpa mea, iubita mea, te iubesc foarte, foarte mult! Te rog să nu te îndoieşti niciodată de asta. Te rog să mă ierţi. Te rog să ai grijă de tine. Eu o să fiu mereu alături de tine. Sper să mă poţi ierta la un moment dat. Te iubesc...”
Acesta este un exemplu dintr-un bilet de adio al unui sinucigaş. La fel de sfâşietor ca şi durerea psihologică profundă, de nedepăşit şi insuportabilă pe care o încearcă cei care ajung, în cele din urmă, să se întoarcă împotriva propriului instinct de supravieţuire şi să treacă la punerea în fapt a actului sinuciderii. Pentru că despre acest lucru este vorba: cel care pleacă o face nu pentru că vrea să moară, ci pentru că nu mai poate să trăiască, pentru că viaţa nu mai are nimic de oferit pentru el, aceasta fiind, dimpotrivă, o tortură continuă.
Cartea de faţă abordează actul sinuciderii dintr-o dublă perspectivă, încercând să clarifice atât mecanismele psihologice care duc la finalizarea actului sinucigaş, cât şi pe cele care-i privesc pe apropiaţii care rămân în urmă cu un gol care nu mai poate fi umplut de nimic altceva.
În prima parte a cărţii sunt descrise modul în care evoluează impulsul sinucigaş de la ideaţiile suicidare la punerea în fapt, factorii predispozanţi, factorii de risc, dar şi semnalele de avertizare şi caracteristicile psihologice ale persoanei sinucigaşe. Aşa după cum subliniază autoarea, sinuciderea este un act multidimensional şi complex, iar abordarea simplistă a acestei probleme este nu doar injustă, ci şi greşită. Tocmai de aceea, în carte sunt discutate şi clarificate şi unele dintre miturile şi credinţele false referitoare la sinucidere.
Cea de-a doua parte se ocupă de cei care rămân în urmă, întrebându-se „De ce?”. Şocul şi negarea, vinovăţia, ruşinea, ambivalenţa, depresia, precum şi, în cele din urmă, acceptarea şi vindecarea, sunt mecanisme şi etape pe care aceştia trebuie să le parcurgă pentru a ajunge să integreze şi să accepte pierderea, atunci când ajung să îşi exprime adecvat trăirile, iar nu să le ignore sau să (şi) le ascundă.
Experienţa sinuciderii este un impas existenţial căruia nu-i este uşor nimănui să îi facă faţă. Drept urmare, cred că nu mă înşel când afirm că această carte a fost scrisă pentru ca cei ce o vor fi citit să poată recunoaşte mai uşor simptomele şi mecanismele, putând astfel să îi ajute, poate, pe cei care trec prin situaţii de viaţă atât de grave şi serioase încât să nu le mai poată face faţă. Şi, desigur, şi pentru cei care rămân, atât cei care pot ajuta, cât şi cei care pot şi vor să fie ajutaţi.
Şi nu în ultimul rând, consider că este o carte al cărei conţinut ar trebui să fie cunoscut de fiecare psiholog.

Evident, ceea ce am încercat a fost să surprind ceva din esenţa acestei cărţi, atât de serioase şi atât de profunde. Dacă vreţi să aflaţi mai multe detalii despre acest subiect, iată unde puteţi găsi cartea:
Editura SPER… pentru că lectura are greutate.

joi, 24 aprilie 2014

Coincidentia oppositorum – integrarea contrariilor

Atelier de exersare creativă a comunicării interpersonale


Sus şi jos. Stânga, dreapta. Înainte şi înapoi. Trecut, viitor. Noapte şi zi. Lumină şi întuneric. Umbră şi penumbră. Bine şi rău. Proiecţie, introiecţie. Masculin, feminin. Yin, yang...

Eşti unul dintre cei care consideră că aparţine exclusiv unuia dintre termenii perechilor de mai sus? Ai tendinţa de a te agăţa, într-un mod exagerat, de vreunul dintre aceste concepte? Sunt toate acestea, pentru tine, contrarii sau complementare? Sunt ele conflictuale sau conlucreză pentru (re)crearea echilibrului?

Dacă ţi-ai pus şi tu aceste întrebări, atunci te invit la un atelier în cadrul căruia vom explora într-un mod inedit şi creativ modul în care contrariile (sau „complementariile”) pot comunica pentru realizarea unui scop unic şi unitar, fără a fi unilateral şi exclusivist.

Pentru înscriere, trimite un mail până la data de 14 mai 2014, pe adresa radufilip@yahoo.com, în care să spui ce te-a motivat să te înscrii.

Acest atelier are un număr limitat de locuri. Grăbeşte-te să te înscrii!

Unde: Prăvălia părinţilor (Bd. Unirii 73, bloc G3, sc. 2, et. 3, ap. 41)
Cât: Doar 10 lei (care vor fi utilizaţi pentru achiziţionarea unor materiale necesare pentru desfăşurarea atelierului)
Când: Vineri, 16 mai 2014, 18:00-21:00
Trainer: Radu Filip

marți, 15 aprilie 2014

Emoţii pe muchie de... creion


Dacă eşti familiarizat cu tehnicile provocative experienţiale, ştii deja cât de multe lucruri poate descrie un creion, colorat sau nu, atunci când îl laşi să alerge liber pe o foaie şi reuşeşti să laşi jos unele din multele ziduri de raţionalitate şi raţionalizări. Ţi-ai imaginat, însă, vreodată că un creion ar putea fi investit cu emoţii, cu sentimente, că ar putea deveni pentru o vreme obiectivizarea propriei tale personalităţi cu toată simfonia de sentimente şi simţuri pe care o implică ea ? Recunosc că nici eu nu mă gândisem înainte de a participa la atelierul susţinut de Andra-Nicoleta PĂTULEA în cadrul Conferinţei Internaţionale de Psihoterapie Experienţială şi Dezvoltare Personală Unificatoare: ”Dinamicile schimbării personale, interpersonale, familiale şi colective - între realitate şi mistificare”.

Atelierul, denumit „Simfonia simţurilor – Cunoaşterea prin intermediul trupului”, şi-a propus să treacă de multiplele filtre pe care le utilizăm în mod curent şi cotidian pentru a percepe realitatea şi pentru a o judeca, într-o foarte mare măsură, dintr-o perspectivă obtuză şi limitată. Poate părea exagerat, dar nu este neadevărat. Suntem atât de obişnuiţi să privim realitatea într-un mod singular, doar dintr-un anumit unghi de vedere, încât uităm că mai pot exista şi o şoaptă de iubire, un parfum de primăvară, o atingere tandră sau gustul fericirii. Suntem atât de obişnuiţi să ne lăsăm conduşi de dominanţa simţului vizual, încât uităm de celelalte simţuri, la fel de importante pentru a ne defini ca totalitate, ca fiinţe complete. Şi, astfel, ignorăm multe dintre indiciile care ne sunt furnizate, îngreunându-ne astfel evoluţia, pe foarte multe planuri.

Iar ceea ce s-a întâmplat la atelier, cu nepreţuitul ajutor al unui creion (colorat), a fost că toţi participanţii, inclusiv eu, şi-au (re)amintit că pot folosi toate simţurile în propriul interes, pentru propria creştere şi dezvoltare.

Aşa că, imaginează-ţi un răsărit la mare, cu briza făcând talazurile să cânte şi cu nisipul mângâindu-ţi tălpile, simte mirosul uşor sărat al valurilor şi gustul de vacanţă şi dă-le voie să se bucure tuturor simţurilor, dar, mai ales, Lasă-ţi intuiţia să te ghideze! 

[Apropo, unde spune intuiţia ta că aş vrea eu să fiu în acest moment?]

joi, 10 aprilie 2014

Către tine... 13 exerciţii de autocunoaştere, dezvoltare personală şi well-being [Sorina Daniela DUMITRACHE]

Cartea care se citeşte cu ochii închişi

Ei, dar cum aş putea să citesc o carte cu ochii închişi? ai putea întreba, şi pe bună dreptate, după ce vei fi citit subtitlul care m-am gândit eu că i s-ar potrivi acestei cărţi. Exact asta îţi voi explica eu în rândurile care urmează.

Către tine... este o carte de meditaţii. Meditaţii creatoare. Creatoare de tine. De un tine mai împlinit, mai complet, mai actualizat... mai înaripat, aş cuteza eu să mă avânt. Fiecare fragment al cărţii te îndeamnă la o călătorie diferită. Şi chiar dacă la început s-ar putea să ţi se pară că este o călătorie către spaţii îndepărtate, vei constata că, în toate, vei sfârşi prin a te întoarce la tine însuţi, cunoscându-te un pic mai profund. Înţelegându-te ceva mai bine. Îndrăgindu-te cu o idee mai mult.

Aceasta pentru că autoarea te provoacă, cu fiecare nouă invitaţie, să mai faci un pas către cunoaşterea unei părţi din tine, fie a uneia pe care nu o ştiai deloc, fie a uneia pe care poate că o uitaseşi. Dar fiecare capitol este, după cum spuneam, o meditaţie. Iar aceasta înseamnă că nu poţi trece la următoarea fără să meditezi. Şi acesta este momentul când ar trebui să închizi ochii şi să (re)creezi, încă o dată, itinerariul pe care tocmai l-ai citit. Mai „lecturează” o dată călătoria, de data aceasta cu ochii închişi şi fii atent la trăirile pe care le experimentezi pe parcursul lecturii. Închide ochii şi imaginează-ţi că autoarea te ghidează în călătoria către tine pe care urmează să o faci. Îi auzi vocea deja, nu-i aşa?

Iar aceasta ar putea fi şi o posibilă sugestie pentru viitor: cartea să fie însoţită şi de un suport audio, pentru a putea fi citită „de-adevăratelea” cu ochii închişi…

Şi, în loc de încheiere, o să parafrazez un fragment din carte, fragment ce mi se pare că descrie foarte bine ceea ce poate descoperi o persoană care a pornit pe drumul (deloc uşor, dar cu atât de multe beneficii reale la capătul lui) al căutării de sine şi, mai ales, al dezvoltării personale:

„Pe măsură ce înaintezi [...] începi să iei contact cu sunete, culori... pânze cu fragmente de vieţuire, fotografii atent înrămate sau lustruite cu grijă de colecţionar, relicve din amintiri memorabile sau întâmplări proaspete, felii de drame sau fluturi în stomac atent conservaţi, acţiuni brave sau stres autoîntreţinut, în decoraţii inutile ori false onoruri, diplome menite a întreţine varii mituri locale sau familiale, supra-adaptări la ferestre ferecate, bucăţi de sine ponosite, încriptate sau fantomizate, fâşii lăuntrice scotomizate, interdicţia de a creşte ori poate parentalizare pe pânza în ulei, separări şi regăsiri, dolii şi naşteri, scenarii şi contrascenarii, identificări şi proiecţii, investiri şi contrainvestiri, umbre şi lumini... vise împăiate şi aşteptări volatile, grandilocvenţă sau sobrietate, dependenţe şi desprinderi, metaforizări şi de-metaforizări, trăiri inefabile sau lipsă de sens, iluzii şi realităţi, negocieri şi renegocieri, încercări şi renunţări, ilaritate şi hohote de plâns, frica de moarte sau himera nemuririi prin descendenţi, adevăruri peremptorii sau prezbitism intelectual, dreptul la a creşte, plăcerea de a oferi, provocarea de a cere, încântarea de a împărţi, răsfăţul de a afla, maturizarea lui a crea, cutezanţa de a cuceri, bucuria de a fi...”

Dacă doriţi să achiziţionaţi cartea, iată şi link-ul către librăria virtuală a editurii:

marți, 8 aprilie 2014

Paradisul pierdut – Potenţialul terapeutic al simbolului grădinii



La începuturi nu era nimic, dar mai târziu, în vremurile „Facerii”, „Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise”. Şi aceea a fost prima casă pe care a cunoscut-o cel dintâi om. Iar acolo el se simţea în siguranţă, ocrotit şi fără nicio grijă.

Cele patru râuri care izvorau din centrul grădinii, îndreptându-se în cele patru zări, fixau spaţial grădina conferindu-i echilibrul unei mandale. Tot ele sunt cele care generează şi susţin viaţa în grădină, dar şi dincolo de marginile ei, cu apa lor care dă naştere vieţii, dar o şi întreţin.

Tot în mijlocul grădinii, al lumii cunoscute, se află şi copacul vieţii şi copacul cunoaşterii binelui şi a răului. El este centrul universului, axis mundi, cel care este, simultan, şi sursă de hrană, dar şi sursa expulzării, a izgonirii, a pierderii paradisului.

Grădina are, evident, şi limite. Îţi vine să te întrebi, însă, sunt limitele externe şi obiective sau sunt rezultatul fricii de necunoscut, ziduri pe care singuri ni le ridicăm pentru a ne proteja de ceea ce nu vrem sau nu putem să cunoaştem, ziduri prin care ne apărăm de ceea ce este altfel şi diferit? Şi, poate, tot pentru a ne proteja, există şi labirintul din grădină, cel prin care se pot rătăci cei neiniţiaţi, nereuşind să ne atingă, nici fizic, dar nici psihic.

Acestea sunt câteva aspecte fundamentale ale grădinii primare, cea pe care cel dintâi om a iubit-o atât de mult încât a luat amintirea acestei case originare cu el şi a încercat să o recreeze peste tot pe unde a ajuns, în cele mai aride deşerturi, dar şi în navele spaţiale în care a plecat să colonizeze tot spaţiul…

Dar ce părere ai avea dacă ţi-aş mai spune ceva la care să reflectezi, deturnându-te de la nemărginirea universului la microuniversul creator: toate aceste simboluri se regăsesc şi în pântecele care dă naştere, prima casă pe care fiecare dintre noi a cunoscut-o intim, în care a fost în siguranţă, ocrotit şi fără nicio grijă, până când pomul vieţii, placenta, a fost despărţită de noi şi am fost expulzaţi în lume pentru a ne afla rostul şi pentru a ne câştiga existenţa…

Asta ca să nu mai pomenesc despre interpretarea grădinii ca fiind sistemul psihic uman…

[Toate acestea le-am (re)descoperit la o a doua prelegere pe care am audiat-o la Conferinţa Internaţională de Psihoterapie Experienţială şi Dezvoltare Personală Unificatoare: ”Dinamicile schimbării personale, interpersonale, familiale şi colective - între realitate şi mistificare”, Potenţialul terapeutic al simbolului grădinii, prezentată de Johanna Schacht, de la Societatea Internaţională de Psihologie şi medicină Pre- şi Perinatală din Germania.]

P.S. Nu toate dintre aceste interpretări îi aparţin neapărat prezentatoarei.
P.P.S. M-am simţit mândru, din nou, de faptul că întreaga lume îl (re)cunoaşte pe Mircea Eliade, numele şi ideile acestuia apărând, adesea, explicit în prelegere. 

marți, 1 aprilie 2014

Când psihoterapeutul POATE să atingă clientul


Deşi mă consider o persoană spirituală, am fost mai mereu reticent la teoriile care aduc în prim plan energii eterice care nu pot fi măsurate exact cu instrumentele ştiinţei actuale. Dar nu la fel au stat lucrurile cu prezentarea doamnei Amara Renate Eckert, de la Universitatea Darmstadt, din Germania, „Mindful Body-Psychotherapy”.


Spun prelegere, dar a fost mai mult decât atât, a fost un dialog plin de sens şi semnificaţie. Deşi iniţial doamna Eckert a început expunerea pe baza unor slide-uri, a rămas la al treilea sau al patrulea, pentru că, după o demonstraţie practică simplă, dar semnificativă şi profundă, prelegerea a continuat ca o conversaţie în care sala întreba iar doamna Eckert răspundea. Şi invers.

Mindfulness nu este atât un concept, cât mai curând o stare – nu este vorba despre a-ţi folosi mintea, ci de A FI cu totul, cu mintea, cu trupul, cu emoţiile şi cu propria ta esenţă interioară bazală şi fundamentală. Este starea în care eşti esenţă şi îţi permiţi să fii tot ceea ce eşti, fără să contrazici, fără să judeci. Percepi ceea ce eşti şi înţelegi.

Această abordare vede psihicul ca fiind structurat pe mai multe straturi: masca socială externă, armura corporală fizică, stratul emoţional bazal şi sinele profund şi central. Contactele obişnuite între oameni se realizează, cel mai adesea, de la primul nivel, cel al măştii sociale. Contactul psihoterapeutic însă, se realizează la nivelul cel mai profund, al sinelui. Iar această abordare presupune rezonarea terapeutului, din centrul său profund, cu profunzimile clientului şi, aici urmează partea inedită, terapeutul chiar îşi atinge clientul, aşa cum simte că are acesta nevoie în acel moment. Sau nu îl atinge, dacă aşa simte.

Această rezonanţă nu se realizează ca prin farmec, ci necesită, aşa cum a repetat de mai multe ori doamna Eckert: „traning, traning, training”. Şi, prin acest antrenament, atunci când TU ai acces la sinele profund poţi rezona eficient şi efectiv cu cel de lângă tine şi îl poţi ajuta să intre, şi EL, clientul, în contact cu propriul lui corp, cu propriile lui emoţii, cu propriul sine. Iar contactul intim, profund şi real cu tine însuţi are ÎNTOTDEAUNA efecte chatartice şi vindecătoare.

Această prelegere/atelier a avut şi pentru mine efecte revelatoarea profunde, pentru că am avut ocazia să realizez despre mine lucruri pe cât de simple, pe atât importante; atât de simple încât dacă nu aş fi participat la această manifestare nu le-aş fi aflat, pentru că nu m-aş fi gândit să mă privesc atât de simplu şi de clar, dintr-o perspectivă din care să nu (mă) judec, să nu (mă) critic, ci doar să fiu.

luni, 24 martie 2014

(de)Construcţia propriei măşti

Atelier creativ-experienţial de autodescoperire
Suntem învăţaţi, încă din copilărie, cum să alegem din garderoba plină cu măşti şi cum să o purtăm pe cea potrivită fiecărei ocazii/situaţii/eveniment…
Uneori ne vine atât de bine, ni se potriveşte atât de mult, încât uităm să o mai dăm jos. Iar uneori uităm inclusiv faptul că purtăm o mască.
Tocmai de aceea te invit la un atelier creativ experienţial la care să lepezi masca pe care o porţi şi să îţi construieşti, CONŞTIENT, o mască nou-nouţă. Iar în acest proces s-ar putea să descoperi şi ce ascunzi dedesubt – de ceilalţi, dar şi de tine. Îţi garantez că sigur o să afli ceva nou despre tine!
Pentru înscriere, trimite un mail până la data de 10 aprilie 2014, pe adresa radufilip@yahoo.com, în care să spui ce te-a motivat să te înscrii.
Acest atelier are un număr limitat de locuri. Grăbeşte-te să te înscrii!
Unde: Prăvălia părinţilor (Bd. Unirii 73, bloc G3, sc. 2, et. 3, ap. 41)
Cât: Doar 10 lei (care vor fi utilizaţi pentru achiziţionarea unor materiale necesare pentru desfăşurarea atelierului)
Când: Sâmbătă, 12 aprilie 2014, 11:00-14:00
Trainer: Radu Filip 

marți, 4 martie 2014

Când, unde, cum şi cu ce te AŞTEPŢI să ajungi unde vrei?

Workshop de dezvoltare personală care abordează creativ-experienţial aşteptările prin perspectiva obiectivelor personale


Fiecare dintre noi îşi doreşte să aibă o viaţă fericită şi împlinită.

Însă unii muncesc pe brânci, mult timp, ca să-şi atingă obiectivele pe care şi le-au propus, iar când ajung acolo îşi dau seama că nu sunt chiar atât de mulţumiţi pe cât şi-au dorit sau au crezut că vor fi.

Alţii se străduiesc din răsputeri să atingă un ţel care pare să se îndepărteze mereu.

Mai sunt unii care încep diferite proiecte, uneori chiar mai multe de-odată, şi nu reuşesc să le ducă până la capăt. Iar astfel de exemple extreme pot continua.

Poate că nu eşti unul dintre ei, dar în mod sigur ai simţit, uneori, că eşti blocat într-o situaţie sau că nu ştii în ce direcţie ar fi mai bine să apuci ori nu ştii ce să faci mai departe pentru ca să-ţi fie bine ţie şi celor de lângă tine.

Aşa că te invit la o întâlnire la care să abordăm creativ obiectivele şi aşteptările. Nu îţi promit că vei pleca acasă cu răspunsuri la toate întrebările, dar în mod sigur vei avea un punct de plecare asupra căruia să lucrezi, pentru că îţi vei clarifica adevăratele obiective, îţi vei aminti că ai resurse pentru a le atinge, iar dacă îţi vei planifica bine acţiunile şi vei realiza demersurile necesare, vei reuşi să îţi îndeplineşti cu succes aşteptările.

Numarul de locuri este limitat, va rugam sa va programati prin email sau telefon!


Când: Sâmbătă, 15.03.2014, 11:00 - 14:00
Cât: GRATUIT!!!
Unde: Prăvălia părinţilor (Bd. Unirii 73, bloc G3, sc. 2, et. 3, ap. 41)
Cine: Radu Filip (consilier psihologic şi psihoterapeut experienţialist)
Înscrieri: radufilip@yahoo.com
0723360019 (Radu Filip)